Program: Luni – Vineri – 07:00-20:00
Sambata – Duminica – program flexibil in functie de procedurile de fertilizare in vitro

021-9612 / 021.308.80.80 / 0754.999.990

„În România, 1 din 6 cupluri se confruntă cu infertilitatea”

„În România, 1 din 6 cupluri se confruntă cu infertilitatea”

Dr. Diana Cocei își desfășoară activitatea în cadrul Columna Medical Center, este medic primar obstetrică-ginecologie și embriolog senior. Pe lângă calitățile profesionale este și un om cald, empatic, mai ales că activează într-un domeniu extremde sensibil pentru pacient. Din păcate, din ce în ce mai multe cupluri din România au probleme de infertilitate și încep astfel un lung drum pentru a-și îndeplini visul. Cauzele infertilității sunt multiple, însă datorită tehnologiei avansate și a studiilor, procentul de reușită ajunge astăzi în cadrul clinicii la 55%. Am aflat și că primul copil la conceperea căruia a contribuit dr. Cocei printr-o procedură FIV împlinește anul acesta 20 de ani, precum și alte lucruri interesante despre infertilitate și tratamentul ei.

GALENUS: Ce v-a determinat să vă specializați în embriologie?

Este un domeniu care îmbină pricepere, experiență, rigurozitate, ambiție, dar și foarte multă empatie pentru că îi sprijini pe oameni să își îndeplinească cel mai frumos vis. De asemenea, este un domeniu care evoluează foarte rapid. Putem vedea în fiecare zi, în laboratorul de embriologie, cum tehnologia și medicina, împreună, devin creatoare de viață. Aceasta este o constatare emoționantă.

Ce indică statisticile din România în acest moment în ceea ce privește procentul cuplurilor infertile?

Aș spune că infertilitatea a devenit un fenomen tot mai complex în România, pentru că, potrivit statisticilor, aproximativ unul din șase cupluri se confruntă cu probleme în conceperea unui copil. Pe de altă parte, față acum 20 sau chiar 10 ani, astăzi cuplurile din țara noastră sunt mult mai informate asupra procedurilor pe care le au la dispoziție pentru a reuși să aibă un copil. Tehnologia accesibilă astăzi le oferă mult mai multe șanse de a deveni părinți decât în trecut, iar numărul de medici specializați în medicină reproductivă este mai mare. Cu alte cuvinte, incidența în creștere a infertilității a fost însoțită de un progres al resurselor tehnice și umane capabile să ofere soluții celor diagnosticați cu infertilitate.

Care sunt cauzele infertilității?

Există o multitudine de factori care pot duce la infertilitate, ce privesc atât femeia, cât și bărbatul. Pe de o parte
este vorba de afecţiuni medicale precum: infecţiile vaginale, endometritele, patologia tubară (trompe obstruate sau excluse chirurgical), lipsa ovulației, endometrioză, patologia masculină (lipsa spermatozoizilor, număr redus de spermatozoizi, spermatozoizi cu mobilitate sau structură afectată), pe de altă parte sunt cauze legate de modul de viaţă, alimentaţie, stres, expunerea la radiaţii sau la o serie de substanţe toxice.

Dincolo de diversele patologii care pot avea drept consecință incapacitatea de a concepe un copil, un fapt tot mai îngrijorător este epuizarea rezervei ovariene la vârste nepermis de tinere, uneori până în 30 de ani. Tocmai pentru că există acest risc crescut, femeile tinere ar trebui să își cunoască din timp potențialul fertil prin testarea hormonului anti-Mullerian (AMH). Este o simplă analiză de sânge care indică șansele de a rămâne însărcinată, fiind un marker semnificativ al rezervei ovariene.

Care sunt pricipalele investigații pe care un cuplu infertil trebuie să le facă pentru a putea trece la pasul următor?

Seria de investigații recomandate variază de la un cuplu la altul, în funcție de patologiile prezente la ambii parteneri. Se începe cu investigații generale și, în funcție de concluzii, ele vor fi completate cu alte analize specifice pentru a determina cu exactitate motivele care împiedică partenerii să devină părinți.

De cele mai multe ori, primul investigat este bărbatul. Se efectuează o spermogramă și un test halosperm care să ofere informații despre fragmentarea ADN-ului de la nivelul spermatozoizilor și, în funcție de rezultatele obținute, se intră în investigații mai amănunțite. În ceea ce o privește pe viitoarea mamă, se începe cu niște investigații simple: cultura de col, germenii care intervin în mod obișnuit în infertilitate și cei banali, care nu dau numai infertilitate. Se recomandă un examen Papanicolau pentru că ne interesează să știm că femeia este sănătoasă, se testează rezerva ovariană, ovulația cu anumiți hormoni pe peak ovulator, pentru a putea aprecia calitatea ovulației, apoi se va trece la testarea trompelor și la alte tipuri de investigații individualizate, în funcție de concluzii.

Care este incidența infertilității în funcție de sex?

Din experiența noastră în clinică, incidența este de 1 la 1 (femeie/bărbat).

Care este diferența între inseminare și fertilizare și când este recomandată fiecare dintre aceste proceduri?

Inseminarea intrauterină sau artificială, cum i se mai spune, este indicate în cazul infertilității idiopatice, a tulburărilor de ovulație, endometriozei sau folosirii spermei unui donator. Procesul constă în introducerea spermei prelucrate în laborator în cavitatea uterină, în perioada de maximă fertilitate a femeii, imediat înainte sau în timpul ovulației. Concentrația spermatozoizilor este mult mai mare, pentru a crește astfel șansele de a ajunge în trompele falopiene, în care se produce fertilizarea. Procedura presupune așadar trei etape: monitorizarea dezvoltării foliculare și a ovulației, recoltarea și prepararea spermei în laborator, inseminarea intrauterină.

Spre deosebire de inseminarea artificială, fertilizarea in vitro presupune fertilizarea ovului de spermatozoizi în afara organismului femeii. Pentru a putea finaliza aceasta procedură și pentru a obținere sarcina, se realizează un embriotransfer, mai exact introducerea embrionului în uter. Există o serie de cazuri în care este recomandată apelarea la această procedură: obstrucția sau blocarea trompelor uterine, insuficiența ovariană prematură, legarea anterioară a trompelor, fibromul uterin, endometrioza sau infertilitate din cauze necunoscute, vârsta femeii peste 40 de ani.

Ce presupune pregătirea pe care o urmează pacienta înaintea procedurii FIV și care sunt pașii fertilizării in vitro?

Pentru ca procesul de fertilizare in vitro (FIV) să aibă șanse maxime de reușită, este necesară parcurgerea mai multor etape, începând cu prima discuție cu medicul și încheind cu transferul embrionului obținut în laborator în uterul viitoarei mame. Consultația inițială este necesară pentru a stabili împreună cu medicul investigațiile necesare și pentru a se stabili, ulterior, dacă FIV este tratamentul potrivit în cazul cuplului respectiv. În cazul în care se decide realizarea procedurii, se va face o nouă consultaţie în timpul ciclului menstrual anterior tratamentului programat, nu mai târziu de 14 zile de la debutul fluxului menstrual.

Acesta este momentul în care medicul va explica și va stabili împreună cu viitorii părinți toate etapele procedurii. La data stabilită de medic, se va începe un tratament injectabil pentru stimulare ovariană, care durează în general 10 – 12 zile și se administrează zilnic. După aproximativ 35-36 de ore de la administrarea hCG, se recoltează ovocitele și sperma, procedura continuând apoi în laboratorul de embriologie.

Aici, ovocitele şi spermatozoizii sunt puşi în contact într-un mediu de cultură special, iar, după fertilizarea ovulelor, se va decide ziua în care embrionii vor fi inserați în uter (ziua 3 – 5). Transferul embrionilor în uter este o procedură relativ simplă şi nedureroasă și constă în introducerea unui cateter fin ce conţine embrionul şi mediu de cultură prin colul uterin şi evacuarea completă a conţinutului acestuia în uter. La două săptămâni după embriotransfer, investigaţiile de laborator pot confirma sau infirma reuşita procedurii.

Care sunt factorii de care depinde reușita procedurii FIV?

Vârsta femeii este primul factor care determină obținerea sarcinii prin FIV. Pentru femeile mai tinere (sub 35 de ani), șansele de avea un copil prin această procedură sunt de aproape 50%, pe când după 40 de ani șansele de succes scad până la 10 – 15%. Foarte importantă este și cauza infertilităţii. O infertilitate masculină extrem de severă reduce semnificativ șansele de succes al procedurii. Rezultatul FIV depinde și de istoricul personal de sarcini şi naşteri spontane sau în urma FIV: o naştere anterioară obţinută prin FIV creşte şansele unei noi sarcini obținute la fel, chiar mai mult decât o sarcină anterioară pe cale naturală. Nu în ultimul rând, un timp lung scurs din momentul în care cuplul a renunţat la a se mai proteja (peste 3-5 ani) scade de multe ori șansele de succes.

Când a fost prima sarcină pe care ați obținut-o?

Primul copil la conceperea căruia am contribuit printr-o procedură FIV împlinește anul acesta 20 de ani. S-a născut în 1999 și se numește Diana, lucru care mă bucură foarte mult. Fiind prima mea reușită, sunt în continuare atașată emoțional de acest moment al vieții mele și de această tânără minunată.

Ce implică infertilitatea din punct de vedere al costurilor și timpului?

Intervalul de timp în care poate fi obținută sarcina depinde mult de patologia cu care se confruntă cuplul. Atât investigațiile, cât și tratamentul sunt realizate individual, pentru fiecare cuplu în parte, de aceea nu există un „timp standard” de obținere a sarcinii, care să se aplice tuturor cuplurilor.

Din punct de vedere psihologic, toată această perioadă care începe cu prima consultație și se încheie cu obținerea sarcinii poate fi destul de complicată pentru ambii parteneri, care vin la noi cu marea dorință de a deveni cât mai repede părinți. Tocmai pentru a-i sprijini cât mai mult și din punct de vedere emoțional, le explicăm foarte amănunțit ce presupune tratamentul și hotărâm împreună care sunt cele mai potrivite soluții.

Cuplurile trebuie să știe că nimeni nu poate garanta 100% succesul unei fertilizări, dar că experiența medicilor și dotările laboratorului contribuie în mod substanțial la obținerea sarcinii după FIV.

Din punct de vedere financiar, aceste proceduri au devenit mai accesibile prin programele naționale sprijinite de Ministerul Sănătății sau prin programul „O șansă pentru cuplurile infertile” derulat pe Primăria Municipiului București. Ele conțin anumite criterii de eligibilitate pentru cupluri, iar clinicile private pot deveni parteneri. Columna Medical Center este una dintre clinicile care fac proceduri de fertilizare prin programele derulate de autorități.

Care este procentul de reușită în cazurile în care interveniți?

Rata de succes în Columna Medical Center este de aproximativ 55%, este un procent foarte bun.

Ce presupune un laborator de embriologie dotat?

După cum spuneam, dotările laboratorului de embriologie contribuie în foarte mare măsură la succesul procedurii FIV. Obținerea sarcinii ține 10% de calitatea endometrului și 90% de embrionul obținut, de aceea avem nevoie de un laborator de RUA extrem de bine dotat. Progresele ultimei perioade ne-au pus la dispoziție aparatură optimizată, dar și medii mai performante care permit acum cultivarea embrionilor până în ziua 5 și nu doar până în ziua 3. Acest lucru înseamnă că embrionul se dezvoltă în laborator până la stadiul de blastocist, urmând apoi să fie implantat în endometru. Evoluția până în ziua 5 a permis o selecție mult mai bună embrionului pe care vrei să îl transferi, constribuind la creșterea ratei de succes și reducând totodată riscurile sarcinilor multiple. Astfel, am ajuns de la un număr de 3 – 4 embrioni pe care îi transferam în 1998, când am început, să transferăm în acest moment un singur blastocist.

Care este cea mai mare satisfacție profesională?

Este greu de descris sentimentul pe care îl încerc când părinţii vin cu minunile lor să ne cunoaştem. Lucrez de peste 20 de ani în domeniu şi de fiecare dată emoţia este aceeaşi, cu fiecare pui de om pe care îl ţin în braţe realizez încă şi încă o dată cât sunt de privilegiată că fac această meserie.

 

*Acest interviu a apărut în revista Galenus, luna martie. 

articole

Columna in presa

Ultimele aparitii in presa

AFLA ULTIMELE STIRI

media

galerie foto si video

Experienta pacientului la Columna inseamna excelenta actului medical, desfasurata intr-un mediu cat mai primitor si cald.

ultimele fotografii

opinia dumneavoastră contează

Feedback

Ajutati-ne sa imbunatatim constant serviciile clinicii noastre!

completează formularul

Pentru orice solicitare sau informatie, ne puteti apela la numerele 021.308.80.80 / 021-9612